Costurile crizei mondiale au ajuns la 11.900 miliarde dolari, aproape 2.967 dolari pentru fiecare locuitor al planetei sau de 68 de ori PIB-ul Romaniei din 2008 (136 miliarde euro - 176 miliarde dolari), potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI)…mai mult in Ziarul Financiar
unghiul meu de vedere: asa la prima vedere, cam mare suma asa ca am tastat pe goagal ” crisis cost IMF” si mi-a aparut o posibila sursa…pare ca asa ar fi … as nuanta-o astfel: este evident ca suma cu pricina nu s-a cheltuit pur si simplu pentru ca ea nu exista ( 20 % din PIB-ul lumii e imens)…este ca si miliardul de euro din programul “prima casa”…el nici nu exista, nici nu s-a cheltuit…dupa cum nu exista nici suta de milionane de euro din spatele programului prima casa si care a fost premisa de garantare a miliardului…dar sa revenim…suma de mai sus arata implicarea DECLARATIVA a economiilor dezvoltate prin diverse institutii…si se compune in cea mai mare parte din garantii…este nu mai putin adevarat ca o mica parte din suma mentionata chiar s-a cheltuit…in special banii pompati in bancile americane si chiar europene…bani care este de asemenea clar ca nu au ajuns in economie …si nici nu o sa ajunga asa adauga…ceea ce mi se pare si mai important de mentionat este urmatorul lucru…pentru ca una din componentele principale ale acestei crize este increderea, cea ce s-a intamplat de fapt este o incetinire a rotatiei banilor…daca inainte de criza o unitate monetara stingea 4 datorii intr-o zi acum mai stinge una poate doua ( recunosc ca cifrele sunt arbitrare, I just want to make a point )…de exemplu …persoana A are un euro si o datorie de un euro la B, B are datorie un euro la C si C are la D si D la A… iar B, C si D nu au bani dar inainte de criza acel euro, circuland, stingea toate datoriile…acum A nu da drumul la euro, il tine in cont…rezultatul este ca masa monetara este aproximativ aceeasi( de fapt scade prin rambursarea de credite ) dar B,C si D nu-si mai incaseaza banii si nici nu-si platesc datoriile…nici chiar A nu-si plateste datoriile desi ar putea…din lipsa de incredere …ultrasimplificat cam asta e criza…ce poate rezolva pomparea de bani ? evident NIMIC…pentru ca ei NU CIRCULA, neexistand de fapt…
Concluzii:
1. suma de mai sus reprezinta doar declaratii.
2. nu va veni nici o hiper inflatie…cum tot mai mult propovaduiesc…banii aia multi nu exista
3. inca nu se lucreaza la cauzele crizei
4. cat timp banii nu vor circula astfel incat o unitate monetara sa stinga mai multe datorii in unitatea de timp, criza nu va trece
5. romania nu are legatura cu nimic…nici nu a avut…dar s-ar putea sa fim prinsi “la aspiratie”












