text cu mamaliga… la cererea publicului…select

 15/01/2012 

Cozonacul, mamaliga si plugarul

Nu mai spun prin ce ‘ntamplare, -
Intr’un lan de grau cu mac,
Se ‘ntalnira pe carare
Mamaliga dela tara cu boerul cozonac.
Nici nu mai arat anume
Ce necaz putea sa friga
Pe boerul zis pe nume,
Care, mandru ca un Riga,
Avea drept sau nu sa-si bata
Joc de-o biata
Mamaliga:

- Uite ce nerusinare fara margini!… Ptiu, la dracul! -
Zise, tantos, cozonacul, -
Mamaliga mea umila, tu ma faci sa-ti plang de mila!…
Cum cand nu esti decat, vai:
Apa, sare si malai,
Ai curajul sa mai stai
In cararea mea pe plai?!
Fiind galbena ca luna,
Ti-ai inchipuit, nebuna,
Ca poti fi cu mine, una?…

Si ‘ntr’o clipa cozonacul, cu albus de ou la gura,
Spuse cate bunuri sumpe are ‘n dulcea lui faptura,
Incheindu-si cuvantarea cu dispret, ba si cu ura:
- Astfel, mamaliga lata, oricum ai cata s’o ‘ntorci,
E’n zadar, ca tu, sarmano, buna esti doar pentru porci!…

- Minti! – sbucni un glas alaturi,
Dintr’un lan inalt de maturi -
Si-un flacau cu fata para, ca o floare-a macului,
Veni ‘n graba, sa raspunda astfel cozonacului:

- De-ai avea un dram de minte,
Cozonacule, zevzece,
Mamaligii, -calda-rece, -
Nici macar pe dinainte
Nu i-ai trece!

Caci, sa stii: din cata lume’i pe pamant – norod sarac -
Nici un ins, de cand e veacul, n’a trait din cozonac,
Dar sunt mii si milioane, cari, prin mine azi iti striga:
La oparte, cozonace!… noi traim din mamaliga!

de Vasile Militaru

balada unui client restant

 28/11/2010 

Peste economii zgribulite,
Peste firme zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Criza cea întunecată.

Cu bailout-uri şi zăludă,
Cu clientii plini de ciudă
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Rate mari foste mărunte,
Prime moarte,
Stropi de vină,
Guturai…

Şi cum vine de prin State,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi clientii plini de rate
Se pitesc prin văgăuni,
Iar bancheri de prin birouri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,
Din cloaca lui pe imprumut
A ieşit un client-uş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi cu spume pe la gură:

- Cri-cri-cri,
Criză gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O casuţă cât de mică,
Un iPhone, ba chiar un Golf
Ca vecinul meu din vest,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Criză gri,
Tare-s mic şi necăjit!

cu evidentul original aici

Copyright © 2009 vala.ro
Membri
Termeni si conditii